INT'ENTIE, intenţii, s.f. Dorinţă, gând de a face, de a întreprinde ceva; proiect, plan. ◊ Loc. adv. Cu intenţie = intenţionat, înadins. Fără intenţie = involuntar, fără să vrea. ◊ Loc. conj. Cu intenţia să... (sau, loc. prep., cu intenţia de a...) = cu gândul, în dorinţa de a... ◊ Expr. A face cuiva proces de intenţie = a învinui pe cineva de gânduri pe care nu le-a avut. A avea intenţii serioase (cu)... = a) a fi decis să realizeze ceea ce si-a propus; b) a fi decis să contracteze o căsătorie. ♦ (Jur.) Atitudine psihică a unei persoane care îsi dă seama de caracterul ilicit al faptei sale, prevăzându-i si dorindu-i sau acceptându-i efectele. [Var.: intenţi'une s.f.] - Din fr. intention, lat. intentio, -onis.
Sursă : DEX'98 (15096)  - valeriu

INT'ENTIE s. 1. calcul, gând, idee, plan, proiect, socoteală, (înv. si reg.) propus, (înv.) cuget, duh, propozit, săvârsit, socotinţă, (fam.) combinaţie. (Nu si-a putut realiza ~.) 2. v. vedere.
Sursă : Sinonime (188021)  - siveco

int'enţie s. f. (sil. -ţi-e), art. int'enţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. int'enţiei; pl. int'enţii, art. int'enţiile (sil. -ţi-i-)
Sursă : DOR (253830)  - siveco

INT'ENTI//E ~i f. 1) Pornire interioară constientă, însoţită de un efort volitiv (de a înfăptui ceva); gând. ◊ A avea ~i serioase (cu) a) a fi decis să realizeze ceea ce si-a propus; b) a fi decis să se căsătorească. 2) Plan premeditat (de a realiza ceva). [G.-D. intenţiei] /<fr. intention, lat. intentio, ~onis
Sursă : NODEX (338958)  - siveco